Ciorbă de fasole boabe cu afumătură
CIORBĂ DE FASOLE BOABE CU AFUMĂTURĂ
(adaptare după Silvia Jurcovan, “Carte de bucate”, ediţia 2002)
400 g – 500 g fasole boabe
1 ciolan afumat sau 500 g ceafă afumată
1 ceapă mare
2 linguri suc de roşii (fără zahăr)
sare, boia, cimbru, mărar, foaie de dafin (opţional), 2-3 frunze de ţelină (opţional)
Alegeţi fasolea şi o lăsaţi în apă rece 8-10 ore (la înmuiat).
Puneţi afumătura la fiert în apă rece; lăsaţi să dea 2-3 clocote, apoi aruncaţi apa în care a fiert.
În aceeaşi oală puneţi la fiert, la foc mijlociu, în apă rece: fasolea, ceapa tăiată mărunt şi afumătura.
Când carnea şi fasolea sunt fierte bine (în circa 2-3 ore) dregeţi ciorba cu sare, boia, suc de roşii, verdeţuri şi mai lăsaţi pe foc 15-20 minute.
